Informații practice
Respect înainte de toate!
Telefon
În sat este semnal Orange și Digi, dar să fiți atenți la semnalul sârbesc deoarece satul Eibenthal este aproape de granița sârbească și semnalul sârbesc este mai puternic.
Internet
Eibenthal - in restaurant și în bar este WiFi. În sat este semnal 4G în rețeaua Orange și din acest an funcționează destul de bine.
În celelalte sate situația este aceeași. În Sfânta Helena vă puteți conecta la internet în barul la Pepsi, în Gârnic la barul de lângă biserica, în Ravensca lângă magazin, în Bigăr funcționează bine datele mobile .
Benzinării
Cele mai apropiate benzinării de la Eibenthal sunt în Orșova (40 km) și Moldova Nouă (80 km). O stație de alimentare se află și în Liubcova, dar vă recomandăm să o utilizați doar în caz de criză. Cea mai apropiată stație de încărcare electrică este în Drobeta Turnu Severin (70km)
Servicii de prim ajutor în Banat
În zona centrală a satului există o farmacie și, ocazional, vine un medic de familie. O persoană instruită locuiește în fiecare sat cehesc și poate fi contactată în cazul unei probleme minore. Localnicii o cunosc. Dacă sunt probleme mai grave, trebuie să contactați spitalul din Orșova sau cel din Moldova Nouă. Recomandat este să apelați la numărul unic de urgență 112.
Natura și vremea în Banat
Vremea în Banat este comparabilă cu media României. Vara predomină climatul cald cu puține precipitații, însă ghinion, mereu de Festival Banat suntem hărțuiți de ploi. Pentru drumețiile dintre sate, vă recomandăm să purtați haine funcționale, o pelerină de ploaie și, de asemenea, loțiune cu un factor de protecție solară ridicat.